Cuvânt înainte

 

Ea ne face semn cu mâna.
Este Elizabeth Short. O fantomă şi o pagină goală pe
care se înregistrează temerile şi dorinţele noastre. A fost
o femeie-copil capricioasă, o hoinară, o puştoaică dulce
şi o mincinoasă. Imaginea ei de un negru de icoană
învăluie un adevăr esenţial:
A fost propria ei pagină albă. A murit înainte
de a se maturiza. Viaţa ei a fost de fapt moartea ei,
metamorfozată într-o enigmă. Ea, cea adevărată, a avut
doar menirea de a alimenta speculaţia: Ce-a făcut ca 
să-şi atragă o asemenea nimicire?

Elizabeth Short: 29 iulie 1924 – 15 ianuarie 1947.

Sanctificată, blestemată şi osândită de o sclipire de
fantezie bolnavă. O sirenă, o zeiţă ambiguă. O Mona
Lisa postbelică. O chintesenţă a oraşului Los Angeles. 
O găselniţă a ziarelor. Un trup fără viaţă găsit pe un teren
viran, şi au numit-o „Dalia Neagră“.
„După prima moarte, nu mai există alta.“
 Acesta e un vers de Dylan Thomas.

E metafora uciderii lui Betty Short. Nu există morţi cunoscute public
atât de clinic disecate – pentru că nu există morţi cunos-
cute public atât de înfiorătoare. Puţine morţi publice
sunt atât de cercetate – pentru că măcelul ne obligă să
aflăm cine şi de ce. Puţine morţi cunoscute public sunt
atât de extraordinar de misogine. Puţine morţi cunoscute
public sunt atât de bogate în simboluri – transformând
această biată copilă într-un simbol al tuturor femeilor.
Putem abia întrezări cine a fost Betty Short – dar
acum ştim cu siguranţă cine a ucis-o şi de ce.